Family Link = părinți liniștiți

Publicat de Ionela Lung în

Am făcut o descoperire pe care vreau să o împărtășesc cu voi: Family Link este o aplicație de parenting control absolut genială. Posibil să fim noi puțin în urmă cu informația și voi toți să o folosiți deja, dar îmi asum riscul acesta 😊 Sigur că avem casa plină de cărți, dar asta nu înseamnă că fetele noastre nu vor și pe ecrane.

Mă adresez părinților de copii mai mari care încep să-și ceară dreptul de a avea un telefon. Chiar dacă de obicei primesc ceva telefoane vechi pe care parintii nu le mai folosesc, sunt ale lor 😊. Știm cu toții că trebuie să limităm timpul pe ecrane cât de mult posibil, dar nu am putut exclude total, prin urmare am găsit un compromis foarte bun. Fetele noastre, Crina si Sonia, au aproape 7 și 9 ani, și nu am scăpat nici noi de rugăminți și santaje emoționale care mai de care mai creative. Ei bine, înainte sa aflăm de aplicația aceasta strângeam atâtea frustrări cu toții. Trebuia să fim în permanență cu un ochi la ce fac ele pe telefoane ca nu cumva să dea de ceva necorespunzător pe marele internet. Dar cea mai mare problema era să spunem stop. Atunci începea haosul.

De când am descărcat Family Link nu mai avem probleme pe aceasta tema. De fapt, aplicația cuprinde două aplicații diferite: una se descarcă pe telefonul părinților și una pe cel al copiilor. Am punctat mai jos cateva din functionalitățile pe care le folosim noi. Posibil să știe mai multe, dar noi de atât am avut nevoie până acum:

  • Am setat limite zilnice în funcție de ziua din saptămână. În zilele de scoală au acces mai putin decât in weekend.
  • Copilul nu mai poate descărca aplicații/jocuri noi fără acordul părinților. Părinții primesc un pop-up pe telefon care cere permisiune pentru descărcare.
  • Se poate seta de asemenea ora de culcare a telefonului si a copilului. Nu, aplicația nu culcă copilul 😊

 

Cert este că de când folosim aplicația aceasta totul este mai simplu. Copiii văd exact cât timp mai au la dispoziție și au acceptat foarte usor aceste noi reguli. La noi a funcționat neașteptat de bine.

Vă invit să o incercați!

Success!

 Ionela Lung


Distribuie acest articol



← Articole mai vechi Articole noi →


Lasă un comentariu

Comentarile trebuie aprobate înainte de publicare.